Despre mine

Ștefan Drăgan @Speakers ClubSunt Life Coach din anul 2015 când mi-am propus să aduc un nou rol în viața mea și a tuturor celor cu care intru  în contact, și anume acela de magician. Magicianul se înțelege pe sine și lumea, unde se află și în ce direcție merge aceasta, ce legi guvernează Univers și cum pot fi acestea folosite. Această cunoaștere aduce cu sine o nouă putere, puterea de a transforma visurile oamenilor în realitate.

Ce este important pentru mine în rolul de coach?

  • Ascultarea. Opusul acesteia este blocarea. Încă de când eram mic am avut tendință să stau pe lângă alți oameni și să îi observ ceea ce fac fără să mă „implic” și să schimb ceva. Și poate că de fapt orice persoană vrea să fie ascultată, lăsată să se exprime neîngrădit și să îi să spună prin tăcere și non-acțiune „ești OK așa cum ești și nu e nimic de schimbat la tine”. Ascultând pe cel de lângă mine conduce la cunoașterea, nu doar a acelei persoane de către mine, ci și a (re)cunoașterii acelei persoane de către ea însăși. Doar când ne ascultăm pe sine puteam să ne cunoaștem cu adevărat și nu puteam să facem asta decât atunci când persoana din fața noastră nu spune nimic.
  • Raportul. Opusul acesteia este distorsiunea. Este relația directă între mine și tine care îți permite să te (re)descoperi. Rolul meu este ca tu să te înțelegi mai bine pe tine, să vorbesc pe limba ta și cu cuvintele tale. Tot ceea ce fac și ceea ce spun este în directă legătură cu tine. Se poate spune că un coach este un fel de oglindă pentru clientul său. Eu nu vin cu nimic un plus sau în minus față de ceea ce îmi oferi tu. Iar în momentul în care tu știi cine ești și de ce resurse dispui orice este posibil pentru tine.
  • Non-judecata. Opusul acesteia este etichetarea. Cunoașterea sinelui și a realității se bazează pe observarea faptelor, gândurilor și emoțiilor, dar mai ales a legăturii dintre ele. Rolul meu de coach nu este să le ascund în spatele cuvintelor ci din contră, să îți îndrept atenția înspre ce este cu adevărat real. Doar pe realitate se poate construi schimbarea ta.

Munca mea cu oamenii am bazat-o pe principii și convingeri extrase din modele de succes ale celor mai mari experți sau, pur și simplu, din acele modele care funcționează.

  1. Percepțiile nu sunt tot una cu realitatea. Toate suferințele și problemele noastre sunt date de confuzia dintre gânduri și emoțiile interioare cu realitatea înconjurătoare.
  2. Fiecare persoană are o percepție unică asupra realității. Și aceasta este dată de experiențele unice ale fiecăruia dintre noi.
  3. Oamenii acționează pe baza experiențelor lor interioare și nu a realității exterioare. Gândim și simțim prin urmare acționăm în loc doar să reacționăm în fața realității.În
  4. A avea mai multe alegeri este mai bine decât a avea mai puține. Oamenii caută să își extindă orizonturile și să își mărească numărul de opțiuni din care pot să aleagă.
  5. În orice moment oamenii fac ceea mai bună alegere dintre cele pe care le au la dispoziție. Dacă ar fi perceput o alegere mai bună atunci ar fi ales-o pe aceea.
  6. Oamenii funcționează perfect. Aceștia sunt suma experiențelor lor și acționează pe baza gândurilor și emoțiilor lor. Nu există oamenii care acționează „greșit” ci oameni care au avut experiențe „greșite” care cauzează gânduri „ineficiente” și emoții „distructive”.
  7. Toate acțiunile au un scop. Nimic nu este întâmplător. Fie că suntem conștienți sau nu, tot ceea ce facem este determinat de faptul că la un moment dat în trecut ne-am propus ceva.
  8. Orice comportament are o intenție pozitivă. Tot ceea ce facem noi are un scop. În spatele scopului este o dorință de o obține ceva de valoare pentru noi. Iar acel ceva are ca rol satisfacerea unei nevoie care sunt prin definiție pozitive.
  9. Mintea noastră subconștientă lucrează în mod constructiv cu mintea noastră conștientă. Tot ceea ce nu puteam face conștient putem să facem subconștient și, chiar mai rapid și mai bine.
  10. Semnificația comunicării nu este doar dată de intenția noastră ci și de răspunsul pe care îl obținem. Comportamentul altor persoane depinde de ceea ce le comunicăm noi acestora prin intermediul acțiunilor noastre. Cum noi suntem responsabili de propriu nostru comportament prin urmare suntem responsabili și de comportamentul celor din jur față de noi.
  11. Avem toate resursele de care avem nevoie sau putem să le obținem. Indiferent de ce ne-am propus și unde vrem să ajungem există întotdeauna un punct de plecare. Tot ceea trebuie să facem este să facem acei pași necesari pentru a ajunge la țintă.
  12. Mintea și corpul lucrează împreună și se influențează reciproc. Dacă schimbăm mintea atunci schimbăm corpul și dacă schimbăm corpul atunci schimbăm mintea.
  13. Procesăm toate informațiile prin intermediul simțurilor. Limbajul minții este același cu limbajul simțurilor. Gândim de fapt folosindu-ne de imagini, sunete și senzații.
  14. Modelarea excelenței conduce la excelență. Dacă alții pot să facă ceva atunci și noi puteam face același lucru. Oamenii învață prin imitare. Dacă alții pot face ceva atunci putem imita acel comportament și ajunge la aceleași rezultate ca și ceilalți.
  15. Dacă vrei să înțelegi atunci acționează. Descoperim ceva nou doar în urma acțiunilor noastre.

În ultimii ani am studiat și adoptat în practica mea de zi cu zi unelte din mai multe domenii, discipline și metode:

  • Life Coaching
  • Programare Neuro-Lingvistică (NLP)
  • L.A.B. Profile
  • Negociere
  • Public Speaking
  • Analiză Tranzacțională
  • Theta Healing
  • Învățare Rapidă (Citire și Memorare)
  • Lean Startup

În prezent ofer servicii de

  • Life Coaching

Putem lucra împreună pe temele propuse de tine în București sau pe Skype. Putem stabili o întâlnire pe toată perioada săptămânii de preferat dimineața sau seara.

Ce spune lumea despre mine?

Citește comentariile. Dacă ai și tu unul atunci răspunde-mi la post.

Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Email this to someone

Ce părere ai despre acest articol?

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Pin It on Pinterest